Uniunea Europeană

Uniunea Europeană este o uniune economică și politică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 27 de state. Originile Uniunii Europene se trag de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și din Comunitatea Economică Europeană(CEE), formată din șase state în 1958. În anii următori Uniunea Europeană s-a lărgit prin aderarea unor noi state membre și și-a crescut puterea prin adăugarea de domenii economice, sociale și politice în abilitățile sale.Tratatul de la Maastricht a înființat Uniunea Europeană sub prezenta denumire în 1993. Ultima amendare a bazelor constituționale ale UE a fostTratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

Conform principalului obiectiv, acela de a crea o lume mai dreapta şi mai sigură, şi de a asigura pace, prosperitate şi libertate petru toţi cetăţenii europeni, până în prezent în cadrul Uniunii ne bucurăm de libertatea de circulaţie şi comerţ liber între state, standard de viaţă mai ridicat pentru regiunile mai sărace, siguranţa crescută, un mediu inconjurător mai protejat, moneda unică (euro) şi multe altele.

Uniunea funcționează printr-un sistem de instituții supranaționale independente și interguvernamentale care iau decizii prin negociere între statele membre. Cele mai importante instituții ale UE sunt Comisia Europeană, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Curtea Europeană de Justiție și Banca Centrală Europeană. Parlamentul European este ales la fiecare 5 ani de cetățenii europeni.

Vă invităm să aflaţi mai multe despre Uniunea Europeană, accesând http://ec.europa.eu/


Reţeaua EUROPE DIRECT reprezintă unul dintre principalele instrumente folosite de Comisia Europeană pentru informarea cetăţenilor şi comunicarea cu aceştia la nivel local.

Începând cu luna mai 2021, o nouă generație de peste 420 de centre EUROPE DIRECT își începe activitatea în întreaga UE. Cu un mandat care va dura până la sfârșitul anului 2025, aceste centre vor aduce Uniunea Europeană, politicile și valorile acesteia în toate colțurile Europei. Centrele vor stabili o legătură importantă între instituțiile UE și cetățeni, contribuind la explicarea modului în care Europa combate pandemia de COVID-19, stimulând redresarea economică prin intermediul programului NextGenerationEU și abordând tranziția verde și tranziția digitală.

Noua rețea EUROPE DIRECT va aduce o schimbare concretă pentru cetățenii UE. Centrele vor asigura informarea oportună și obiectivă cu privire la chestiunile europene și vor depune, în același timp, eforturi pentru a interacționa cu cetățenii cu privire la chestiuni legate de starea și de viitorul Uniunii Europene. Prin intermediul acestor activități de informare și implicare, centrele își vor aduce contribuția la sfera publică europeană și vor spori gradul de conștientizare cu privire la UE și la prioritățile, oportunitățile și provocările sale.


Centrul EUROPE DIRECT Arad işi propune să asigure interfaţa publică în relaţia cu cetăţenii – atăt din zonele rurale, cât şi urbane- astfel încât, aceştia să aibă acces facil la informaţiile privind toate domeniile de activitate ale Uniunii Europene.

Activităţile pe care Centrul EUROPE DIRECT Arad le desfăşoară îşi propun să fie un răspuns la nevoile de informaţie şi comunicare europeană ale publicului la nivel local.

Principalele obiective ale Centrului EUROPE DIRECT Arad sunt: